GermaniaRepublica cu sociali?tii din cauza în?bu?irii în 1919 a

GermaniaRepublica
de la Weimar (în german? Weimarer Republik) a fost prima
democra?ie parlamentar? din istoria Germaniei. Republica de la Weimar a
existat între 1919-1933, de la proclamarea republicii, în urma Primului
R?zboi Mondial, ?i pân? la numirea lui Adolf Hitler în func?ia de
cancelar. Guvernul
provizoriu era dominat de sociali?tii modera?i. Ace?tia nu erau de acord cu o
transformare radical? a societ??ii, ci voiau s? pun? la punct un sistem
democratic ?i pluralist. Alegerile generale pentru o Adunare Constituant? prin
vot universal (pentru întâia dat? au votat acum ?i femeile) au fost anun?ate
pentru luna ianuarie 1919.Adunarea
constituant? din 1919 s-a întrunit la Weimar, din cauz? c?
la Berlin persistau luptele de strad? ?i instabilitatea generat? de Liga
Spartachist?, de orientare comunist?. De?i a fost o republic? parlamentar?,
avand in fruntea ei un pre?edinte ?i nu un monarh, numele oficial al ??rii a
r?mas Deutsches Reich (Imperiul sau Reichul German). Noul guvern a
fost imediat confruntat cu agita?iile politice atât de stânga, cât ?i de
dreapta, precum ?i cu grava criz? economic? ?i social?.Constitu?ia,
care a intrat în vigoare în septembrie 1919, a dat na?tere unei republici
federale ?i democratice, avandu-l ca pre?edinte pe social-democratul Friedrich
Ebert. Germania a fost împ?r?it? în 17 landuri, care aveau fiecare
Adunarea lor constituant? aleas?, precum ?i guvernul lor de land. Marea criz?
economic? din anii 1929-1933 ?i cre?terea influen?ei
na?ional-sociali?tilor au schimbat, îns?, radical situa?ia. ?omajul a
crescut enorm, lovind, în 1932, circa 6 milioane de germani. Societatea
german? oscila între comuni?ti ?i nazi?ti, adep?ii Partidului
Muncitoresc German Na?ional-Socialist (NSDAP), partidul nazist condus de
Hitler. Comuni?tii nu colaborau cu sociali?tii din cauza în?bu?irii în 1919 a
insurec?iei spartakiste. Hitler a profitat de dezbinarea stângii, iar partidul
s?u, fiind finan?at de mari industria?i germani, precum Alfred Krupp, a câ?tigat
(f?r? majoritate absolut?) alegerile parlamentare din noiembrie 1932,
?i a emis preten?ii la func?ia de prim-ministru. La 30 ianuarie 1933 pre?edintele
Germaniei, von Hindenburg, l-a numit pe Hitler cancelar (Kanzler =
prim-ministru). Spre deosebire de Mussolini, care a f?cut presiuni
“de strad?” pentru a ajunge la putere – prin Mar?ul asupra Romei -,
Hitler a ajuns la putere pe c?i legale, câ?tigând, la urne, alegerile.     2.Marea BritanieDupa
razboi, Marea Britanie si-a mentinut regimul politic liberal-democratic. Marea
Britanie continua sa fie o monarhie constitutionala in care institutia cea mai
importanta era Parlamentul bicameral, format din Camera Comunelor si Camera
Lorzilor. O noua lege elaborata si votata dupa razboi a acordat drept de vot
atat tuturor barbatilor cat si femeilor de peste 30 de ani. Legea a ridicat
corpul electoral la 21 milioane de oameni.In fruntea
statului se afla in continuare dinastia de Saxa-Coburg-Gotha care, din 17 iulie
1917, si-a luat numele de Windsor. Intre 1910-1936 seful statului englez a fost
regele George al V-lea, apoi o scurta perioada de timp, Eduard al VIII-lea (20
ianuarie – 20 decembrie 1936) si, in fine, George al VI-lea (1936-1952).Situatia
Marii Britanii de dupa razboi era dificila, criza manifestata fiind de natura
structurala. Aceasta a permis ca in competitia politica engleza sa se petreaca
o schimbare importanta. Transformarile politice, sociale si ideologice au facut
ca locul Partidului Liberal ca al doilea partid de guvernamant sa fie luat de
Partidul Laburist. Aceasta a alternat la putere cu Partidul Conservator.
Partidul Liberal a continuat sa se mentina ca al treilea partid din punct de
vedere electoral, ajutand la formarea unor coalitii majoritare.In prima
jumatate a secolului al XX-lea, s-a remarcat personalitatea lui Winston
Churchill, care a fost prim-minitru din partea Partidului Conservator atat in
timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial (1940-1945), cat si dupa razboi
(1945-1955)Regimul
politic britanic interbelic s-a mentinut in registrul democratic clasic.
Totusi, criza economica a determinat interventii ale statului in sferele
productiei si a muncii, uneori in scopul mentinerii sau intaririi capitalului
sau prosperitatii. Desi au fost aduse modificari actiunii democratice, exercitarea
puterii a ramas pe mai departe sa se desfasoare in cadrul vechilor canoane ale
practicii democratice. 3.FrantaFranta si-a
inceput istoria interbelica intr-o natura poluata de falii sociale profunde, de
raspandirea ideologiei comuniste, de aparitia curentelor de extrema dreapta, de
greve si miscari ale demobilizatilor, de revendicari materiale si sociale. Anii
1921-1922 au fost si anii unei crize economice greu depasite, mai cu seama dupa
ce, in 1919, fusese votata ziua de munca de 8 ore.In Franta,
ca si in alte state europene de dupa razboi, a fost decretat votul universal.
Pe baza aceasta au avut loc, la 16 noiembrie 1919, primele alegeri postbelice
bazate pe o reprezentare proportionala. Particularitatea sistemului electoral
francez inlesnea gruparea pe o lista comuna a partidelor politice inrudite
doctrinar. Franta continua sa fie o republica parlamentara in care rolul cel
mai important il detinea parlamentul. Functiona principiul separarii puterii in
stat: executiva (presedintele si ministrii), legislativa (parlamentul bicameral
si presedintele) si judiciara.Viata
politica franceza, reflectand mutatiile survenite ca urmare a razboiului
mondial, a fost una agitata, marcata de functionarea in perioada noiembrie 1917
– martie 1940 a nu mai putin de 33 de guverne, de lupte politice dure
si de afirmarea ideologiilor. In 1920 s-a creat Partidul Comunist Francez in
care un loc aparte ii revine lui Maurice Thorez. De asemenea, in atmosfera de
teama, de instabilitate, de confuzie – urmare a razboiului -, se gaseste si
formarea unui partid de extrema dreapta denumit Actiunea Franceza.            O
particularitate a perioadei interbelice a constituit-o alegerea ca presedinte
al republicii a unor candidati cu personalitate politica stearsa in dauna unor
prezidentiabili cu o capacitate politica dovedita. Astfel, in ianuarie 1920,
cand Raymond Poincare si-a terminat mandatul de presedinte, si-au anuntat
candidatura in fata parlamentului Georges Clemenceau si Deschanel. Cu toate
meritele batranului si experimentatului Clemenceau, parlamentarii au votat in
majoritate pentru Deschanel. Cauza acestei alegeri se regaseste in mentinerea
rupturii legaturilor diplomatice ale Frantei cu Vaticanul din 1905, in vreme ce
in Alsacia si in Lorena biserica continua sa fie institutie de stat.

La
alegerile parlamentare deja amintite, ce au avut loc in 1919, s-au infruntat o
coalitie mai larga intre partidele de dreapta si centru si de stanga, denumita
sugestiv

We Will Write a Custom Essay Specifically
For You For Only $13.90/page!


order now